"generatia mirc" sau "generatia internet", that's what they use to call us.
do we want to be called like that? do we want to be like that?
do i want to be part of that?
de cateva saptamani chiar ma preocupa gandul asta. unde trebuie pusa o limita cand vine vorba de virtualitate?
plecand undeva departe ym & co. probabil ca m-au salvat de la solitudine. sau poate m-au impins chiar acolo, in solitudine, desi nu fizica si nu perceptibila la prima vedere.
la prima vedere: messengerul, o binecuvantare. e atat de simplu sa iei legatura cu cineva. pui mana pe mouse, selectezi unul din smiley-urile galbene cu numele dorit alaturi... and you are talking. nothing easier than that!
ym deschide calea catre unele subiecte pe care nu le-am aborda in viata nevirtuala. subiecte despre care ne este greu sa vorbim, subiecte care ne provoaca frica de timbrul vocii ceiluilalt, de privirea pe care ne-o va arunca, eventual, daca nu reactioneaza cum ne-am dori.
intr-adevar, cand sunt reactii nedorite binecuvantam messengerul. binecuvantam faptul ca virtualitatea ne da curaj ca si cum am fi baut cateva paharele de tarie. binecuvantam ym ca ne salveaza de la sentimentul acela neplacut, cand simti ca-ti stoarce cineva stomacul, ca ti se innoada limba, cand nu mai auzi nimic decat "zgomotul" propriei inimi care acopera toata culisa de sunete din jur, momentul cand creierul parca se hotaraste "i switch myself off now" si nu mai esti in stare sa gandesti limpede.
in acelasi timp metoda asta de a ne proteja de teama de reactie a celorlati, privit aprofundat, ne impinge sa nu mai fim in stare sa comunicam cu oamenii. ne dezvatam sa le citim fata, ne dezvatam sa fim curajosi, ne dezvatam ca sunt clipe in viata prin care trebuie sa trecem. ne dezvatam sa fim deschsi in viata reala, ne dezvatam sa fim naturali.
tocmai acestea sunt lucrurile care ne imping spre solitudine. numai in viata reala, vazand chipul celuilalt, sesizand glasul puternic sau innabusit, ascultand respiratia, privind mimica si gestica interlocutorului se stabilesc relatiile cu adevarat stranse.
cu cat ne afundam in virtualitate devenim niste incapabili, niste oameni stapaniti de teama in viata reala, cu cat vorbim mai mult pe ym vom putea impartasi din ce in ce mai greu trairile cu cei din jur. solutudine.
cate clipe au trecut pe langa noi cu virtualitatea asta... de cate momente din viata reala pot sa-mi amintesc cu atata placere, sa resimt exact secundele acelea de teama, sentimentul incredibil de placut cand totul sfarseste mult mai bine decat in scenariul negrul pe care mi la-m facut. cu cata placere imi amintesc de vocea interlocutorului meu, de zambetul "ne-galben" pe care mi l-a oferit atunci cand i-a placut ce a auzit. cu cata placere imi amintesc de frazele fara logica, de cuvintele stalcite de emotie, care constituie unele din amintirile cele mai frumoase de care am avut parte. cu cata placere imi amintesc de o atingere de mana care mi-a luat orice teama de a rosti ce simt sau ce gandesc. cu cata placere imi amintesc de morfoza privirii interlocutorului dintr-una timorata intr-una calda, blanda si usurata cand eu la radul meu am facut un asemenea gest.
cum sa renuntam la toate aceste clipe doar pentru a ne scuti de teama incipienta, care dureaza cateva minute? cum sa renuntam la niste amintiri pe care stim ca internetul nu ni le va putea oferi niciodata?
si in general dar mai ales cand e vorba de momente de bucurie imi vine sa blestem ym. de multe ori mi-as fi dorit ca discutia sa fi fost purtata daca nu fata-n fata macar prin telefon. de multe ori am regretat ca am ales calea virtuala si m-am privat astfel de amintiri si trairi coplesitoare.
am stat prea mult pe ym, am ajuns sa ma dezvat sa dau un telefon. primul gand este sa ma uit in lista cu fetze galbene si sa incep o abordare virtuala. ma trezesc cu ym si ma duc sa dorm cu ym, ym is all over the place, all the time, at any hour. prea multa dependenta de acest program cu fetze galbene.
no, i don't want to be part of the internet generation. not in such addictive way.
good old phone, good old pub, good old sofa to sit on with someone, i want to be your friend again.
![´( " )`[____]*](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEht92jhKB4u9BcbYDOvLM-6Dn-zXx_7dUSkvGETgNFYxtzDGMcT0s9-fzjXHDfpcNweNCtLJ_1HYI9WBDZBRH8Oj4aHSb8VCDSCcgq4xeQc7poeYiaJSUFD_NOmVQXt-j4XCKLEYwbAMNU/s1600-r/IMG_0874.JPG)