Türkenstraße, I am back!

astazi am parasit iubitul pinkville si am revenit pentru o vreme la münchen.
abia acum realizez ce schimbare majora a fost si a provocat mutarea in noua garsoniera in viata mea. pentru prima oara ajung aici cu un sentiment de apartenenta, cu bucuria de a revedea locuri si oameni.
plina de nerabdare la 20:00 am plecat inarmata cu prosop si sticla de apa spre sala, pacat totusi ca era dupa ora romaniei inca! revedere, veselie, am stat la palavre cu jörg, care a facut si el ceva schimbari pe-acolo.
conform obiceiului, dupa sala m-am dus la standul de kebab de langa bloc, la cei doi frati turci, alt moment de revedere incredibil.
i almost felt like home! and i missed these people!
dar stiti cum e... pinkville in inima mea ramane pinkville! nimeni si nimic nu-i poate lua locul...

smokey place in time

armonii de pian infundate rasuna din spatele usii din lemn masiv, impletindu-se cu susurul vocilor ce patrund prin crapatura...
cuvintele aglomerate si suprapuse se intetesc, aerul se umple cu ritmul lent al cinelului...
imaginea balanseaza odata cu usa, norul fin de fum imi atinge in treacat usor degetele, bratele... aluneca peste umeri, ma loveste din plin in fata, particulele gri imi curg printre gene si sunt purtate mai departe de vantul rece de-afara, risipindu-se in cer.
primul pas peste prag... corpul absoarbe vibratiile contrabasului, trompeta rasuna, valurile ei sonore ma ajung si ricoseaza in alta directie... din stanga mi se intinde prietenos o mana, barbatul, intr-un costum poros, maro cu dungi bej imi zambeste si-si scoate palaria in cinstea mea, ducandu-si-o la piept, zambind. degetele imi aluneca printre ale sale, imi rotesc privirea si prin lumina difuza, la o masa in umbra il zaresc pe el. observ lampa cu picior asezata in centrul mesei, aruncandu-si conul luminos ce patrunde de sub palaria verde peste mainile lui, stranse in jurul unei cani mari si albe plina cu cafea neagra.
intre timp si ultimii fulgi de zapada lipiti de obrajii mei s-au topit, altii si-au gasit drumul de pe frunte, scurgandu-se printre sprancene, pana la gene si-mi incetoseaza privirea.
tai cu bratul drept fumul gros, mergand cu el inainte si ma indrept intocmai catre acea masa.
pasii inceti si hotarati calca pe dusumea in ritmul dictat de muzica...
cadrul se restrange, numarul de fete zambitoare si maini ce gesticuleaza grabit scade, ma apropii de masa.
aburi se inalta usor din lichidul negru in care interlocutorul meu amesteca agitat cu lingurita. se ridica politicos, imi scoate jacheta, o pune in cuierul din perete si-mi trage scaunul, poftindu-ma sa iau loc.
camera se indeparteaza usor, aratand doi indivizi conversandu-se incins...sase indivizi... cinci mese, deci douazeci si unul... un colt intreg de local, barul, unde pe scaunele inalte barbati de toate varstele isi scutura trabucul in scrumiera langa care si-au asezat palariile elegante.
usa se tranteste.
urmarim, in mijlocul strazii pavate, cu pietrele acoperite cu un strat alb, subtire si rece, cursul acesteia, luminat ici-colo de cate un felinar batran si obosit, cu bulb galben si opac...


v-ati intrebat vreodata cum trebuie sa fi fost viata prin anii 50-60?
ask miles davis and your imagination.
this was mine...

letargie

si cum imi propusesem sa incep sa scriu din nou mai des... *irony*
azi mi-am pus mie insami o intrebare la care cred ca daca ti-as adresa-o tie, draga cititorule, nici tu nu ai sti ce sa raspunzi... "cand a fost ultima oara cand te-ai simtit fericit?".
raspunsul, temporal vorbind, se situeaza undeva cu multi ani in urma...
de ce eram fericita? pentru ca nu erau motive sa nu fiu, nu orice bucurie avea si un verso, care, privindu-l, ii neutralizeaza tot efectul.

n-as vrea sa recunosc dar perioada ulterioara plecarii din romania nu a mai permis niciunei monede-fericire cu o singura fata sa se rostogoleasca in viata mea.

aparent totul e perfect... nu ma pot plange de probleme financiare, am sansa de a studia la o facultate excelenta, domeniul carierei mele este unul promitator si am alaturi o persoana care ma iubeste cu adevarat. hm... sounds good, right?

and yet still there is something missing. ce anume? totul tine de impresii si senzatii. impresia ca nu voi excela vreodata in ceea ce fac, frustrarea de a fi obligata sa depun efort pentru a avansa cu facultatea si de a infrunta esecuri inexistente pana acum, senzatia ca viata trece pe langa mine, oh nu, tineretea sfarseste si pierd ultimile ocazii de a ma mai bucura de viata.
asta e momentul in care intra in joc regretele... cand stai si te intrebi de ce te sacrifici si te privezi de propria-ti tinerete. da, este vorba de maleficul "ce-ar fi fost daca..." ramaneam acasa. multe lucruri ar fi sfarst altfel si uneori am impresia ca as fi fost mai multumita cu viata mea.
isi pierdea din stralucire si tenta inedita ("oh wow, studenta la münchen... ooh, informatica, intersant!), s-ar fi asternut praful unei vieti uzuale peste si totusi stau si ma intreb daca aceasta situatie cu toate circumstantele ce o definesc nu m-ar fi facut pur si simplu ACUM mai fericita si nu canvda intr-un moment incert al viitorului.

cu cat trece timpul nefiricirea se transforma intr-o amortire, te conformezi cu situatia, apoi urmeaza resemnarea, ce din nou ma face nefericita. imi incalc principiile si duc o viata pe care, daca as fi stiut de la inceput la ce ma inham, probabil nu mi-as fi dorit-o.
am renuntat la buchetul de lalele ce-l aveam in mana pentru un drum secetos, pe marginea caruia vor inflori pomi si flori in toate culorile abia cand ii voi da de capat.

problema: unde si care este capatul?
ce ma fac daca eu mi-am dorit plopi si vor creste brazi?

pretuiti oamenii din jurul vostru, ei sunt motorul nostru.
motorul meu de vreo 3ani cred ca are nevoie de niste ulei... si daca nu vine curand, va sfarsi stricat undeva intr-un bloc in münchen.

dive into the past and breathe in the future...?

dupa aproape o luna... o multime de lucruri s-au schimbat - apartament mobilat, in sfarsit ma pot simti "acasa in strainatate". feels good to hold your apartment key in your hand, stay in front of the door, turn it in the keyhole and enter your personal reign. made my life a lot more loveable.
other things just don't change, although you struggle for it.
ai simtit vreodata ca celuilalt i s-ar cuveni mai multa afectiune decat ii poti oferi?
ever felt guilty coz of not feeling at the same intensity?
ever wished u would but realize u just can't?
i do feel it.
ma simt vinovata ca altcineva imi atrage atentia, ca asa ceva este cu putinta, ca nu am ochi numai pentru o persoana.
ma simt vinovata ca ma atrag discutiile cu persoane din trecut, ca ma atrag chiar aceste persoane, ca sunt tentata sa-mi imaginez cum ar fi "one more try".
cum ar fi sa faci un pas in trecut si cu acea persoana sa imparti aerul viitorului...?
is there anything of the present that's left to save?

Last.fm

un post mai neobisnuit astazi, anume despre un website.
este vorba de www.last.fm, un music community de care am prins drag si sunt faaascinata :D
nu pot decat sa-l recomand! contine prewiev-uri de la aproape toti artistii, nici nu ma asteptam, iti sugereaza artisti similari, ba chiar au un soft extrem de simpatic, ce protocoleaza muzica ascultata la winamp (si nu numai) si face diverse topuri: weekly, monthly etc. a melodiilor sau artistilor pe care ii ascultam pe calculator. in dreapta vedeti ultimile mp3-uri ascultate de mine spre exemplu.
u guys really should throw an eye!

continut 0 (zero)

back to the writing, after quite an absence. quite amazing absence, avand in vedere ca deja ma obisnuisem sa scriu zilnic, insa in ultima vreme se pare ca am refuzat sa ma gandesc la orice.
sometimes people need a break of consciousness. i did.
cand am inceput acest blog il priveam din perspectiva exterioara, "oare intereseaza pe cineva...?", si cu cat trecea timpul realizam ca cea interioara de fapt e relevanta. blogul, un fel de jurnal public, de fapt e modul de a constientiza intamplari si reactiile sau gandurile pe care le provoaca (at least for me).
de multe ori recitesc unele post-uri, saptamani sau zile mai tarziu, si ma simt atat de "departe" de senzatia ce ma incerca in momentele redactarii, de parca nu eu as fi accea care a scris. alteori revin in exact aceeasi stare - buna sau rea.
de aceasta constientizare insa am simtit nevoia sa ma indepartez o vreme, s-o refuz, s-o evit cu orice pret. "uitarea" e cuvantul magic in viata umana. uitarea e medicamentul sufletului, pasul decisiv spre "insanatosire".
to hell with all the thoughts!!! let them sink deep in the sea of the forgotten! anger keeps overcoming me when coincidences bring them back up and i see them floating on the surface...
sink, sink, sink odata!

bitterness

parca noi insine cautam intentionat bitterness uneori. stim ca gresim, avem indicii ca nu ne-ar face fericiti si refuzam sa le vedem, ne incapatanam in aceasta directie. pe acest drum provocam situatii neplacute celor carora chiar nu le-am dori, mai impartim suferinta in stanga si-n dreapta, unor oameni care mereu si-au demonstrat devotamentul si afectiunea.
celor care ne sunt alaturi neconditionat, care ne iubesc sincer, parca uitam sa le aratam recunostinta. suntem nedrepti cu cei ce merita cel mai putin. altora, un gram de atentie, l-il returnam inzecit, desi nu ar merita decat jumate din ce ne-au oferit. sa fie oare drept?
atat de mult am gresit incat nici mustrari de constiinta nu mai pot avea. resimt amaraciunea pe cerul gurii mai rau decat dupa un campari on the rocks. am gresit fata de altcineva dar cel mai mult fata de mine insami. m-am incapatanat ca trebuie sa schimb ceva, cand asa cum era poate nu era perfect si totusi era mult prea bine, eu nu am stiut sa apreciez. m-am privat singura de capacitatea de a fi multumita, de a arata recunostinta, incapatanandu-ma ca nu as mai putea. de fapt era vorba de vrut. nu voiam. what for!?
won't be able to brush it all under the carpet and stand high upon my pile of shit, pretending nothing has changed. i almost digged me in sadness myself. blinded, stubborn, simply stupid. there's always those 30% of the story we'll never know. i hate not knowing 'em. i hate to know they're there. fuck the 30%. sometimes the imagined 30% are worse than the real ones. sherly still will keep putting together puzzle pieces. fuck the 30%.
that's how we end up being empty. we destroy the good and are disappointed of the bad.
oh and... yes, fuck the 30%.

not even white chocolate, with 0% of bitter cocoa could drown my bitterness.
no pure sugar, crystalline and shimmering, no honey, sticky and golden.
anger goes and comes, bitterness always remains, silent in a corner, menacing with spreading it's taste all over at any time.

soap bubbles part three

no more soap bubbles at all. they all vanished. no more shimmering, nor opaqueness, nothing but sun and fresh air. life is finally back to normal.
no more expectations, no more agony, no more torment.
just a bunch of mixed feelings and a somehow bitter taste, which i try to drown in a piece of sweetest chocolate.
disappointment but no accusations. simply useless.
relief. no more rivalry but comprehension. no approbation though.
the try to keep people together.
peaceful resignation, back to reality.

"right" and right

how do we know that "right" really is right?
i guess one can never know, but just believe that one acts the right way.
adesea nu e simplu sa procedezi corect si cum mi s-a mai zis... pe moment e mai simplu sa te complaci decat sa o iei pe drumul "corect", care implica sa renunti la una, alta.
pe moment poate ca sa faci ceea ce e corect pare sa puna capat, cand de multe ori a actiona corect de fapt lasa deschisa posibilitatea unui nou inceput. persistatul in "incorect" e adevaratul "inamic".

2 guinness, a coffee, a guinness... one more coffee and one more guinness

titlul e bilantul a ceea ce doi oameni au consumat timp de trei ore intr-un irish pub.

e si virtualitatea asta buna la ceva, caci asa s-a ivit ocazia acestei intalniri cu bogdan (yep, the one disarmed by sincerity :) ).
ne-am intalnit pe lumina zilei si parca nici nu mi-am dat seama cand s-a facut intuneric, nici nu am avut tendinta de a ma uita pe ceas, timpul s-a scurs ca si cum ar fi fost vorba de poate o ora.
m-am amuzat de anecdote si mici povestioare din viata fiecaruia, m-am bucurat de lipsa momentelor de genul "ioi, ce penibil!!" (haha :)) ), de franchetea cu care am reusit sa comunicam.
o seara reusita, care, daca nu se ivea gura aia de metrou, probabil nu-si gasea moartea asa repede! (cum era treaba aia cu pietrele din fata casei lui bono? :p)
nu-mi mai ramane decat sa spun ca nu cumva sa crezi, bogdan, ca scapi fara sa-mi inmanezi un exemplar de carte... si fara autograf si dedicatie nici nu ma gandesc s-o accept! hehe...
thank u for three excellent hours!

5* vs. take away

acum cateva saptamani am avut o discutie cu un amic, de atunci o fraza nu reuseste sa-mi iasa din cap. el se afla la momentul respectiv cam in aceeasi situatie de a jongla intre rosu si albastru. despre ori rosu ori albastru (ma refer aici la rosul lui si albastrul lui), nici nu mai stiu daca am retinut ce reprezenta fiecare culoare... in fine, despre una din culori a spus: "m-a dezarmat cu sinceritatea ei".
in momentul acela nu am realizat, dar ulterior consider ca este cel mai frumos "compliment" pe care l-am auzit vreodata la adresa unei fete. orice vorba frumoasa, stralucitoare nu poate depasi felul in care cealalta afirmatie pune in lumina atat pe cea sincera, cat si pe cel ce a fost capabil sa constientizeze ce sacrificiu reprezinta sa lasi deoparte toate orgoliile sau teama de a fi judecat pentru ceea ce ai putea spune, ce inseamna sa-ti asumi vulnerabilitatea, acceptand eventualele consecinte.
intr-un moment si mai ulterior mi-am dat seama ca fraza respectiva este cel mai frumos aspect pentru care poti aprecia un om. sinceritatea este cel mai de pret lucru pe care cineva ti-l poate oferi, cel mai de pret lucru pe care tu insuti i-l poti oferi cuiva, de multe ori cel mai greu de oferit pentru ca, intr-adevar, este o parte din tine, pe care unii stiu s-o guste ca pe o masa cu 4 feluri la un restaurant de 5 stele, iar altii o infuleca precum o pizza de la take away.

soap bubbles part two

on a sunny sunday afternoon, in pinkville, the soap bubbles ceased to shimmer. beamless soap bubbles keep bursting in the ravishing sunlight, one by one, right under my eyes.
goodbye, bubbles...

sherly holmes

asa cum a existat odata sherlock holmes, exista si o sherly holmes, a fost botezata acum trei ani de ...tine. same moment of birth.
being sherly holmes is neither nice, nor easy. putting together puzzle pieces u sometimes don't know for sure u want to see. sunt detalii pe care sherly insa le vede mereu. detalii, pe care oamenii le considera insignificante, ei ii sar in ochi atat de tintit precum o sageata de darts, cu ochii in calitate de dart board. sherly sesizeaza tot, observa tot, mai mult sau mai putin voluntar. having a 6th sense is not always easy.
sherly te-a impresionat demult pe tine. poate va impresiona si pe altcineva.
de fapt ar vrea ca deloc, but the way of her being doesn't let her put that magnifying glass away. for pride's sake she can't stop the quest for what she suspects to be the truth.
sherly's been blind too many times to shut her eyes from then on. too many doubts keep running in circles in her mind...

edit: in urma unei discutii am ajuns la concluzia ca we're all some sort of sherly or sherlock, nimeni nu scapa, dar nici nu au toti acelasi "talent"...

circumstante

viata este plina de circumstante. orice intamplare se profileaza prin anumite circumstante, altfel ar fi cu totul alta intamplare, chiar si oamenii se profileaza prin circumstante. astazi sunt asa, in alte circumstante sunt cu totul alti oameni. oare am dreptate?
ieri, cautand dezorientata o carte intr-un magazin, circumstantele m-au provocat sa dau un telefon unei amice, inainte de a ma gandi ca eventual ar fi fost mai simplu sa intreb personalul. de ce amice? pentru ca, in ciuda faptului ca am o parere buna despre ea, nu as putea spune ca o cunosc foarte bine (trist si pacat as zice). m-a invitat s-o vizitez la roma, in circumstantele in care nici nu am fost vreodata la ea acasa. ne-am cunoscut destul de vag si in circumstante nu neaparat fericite pentru mine, ceva vreme nu am prea avut contact si totusi impresia pozitiva ramane, ideea de a sti ceva de ea ma incanta. ne leaga unele circumstante, precum viata departe de acasa.
circumstantele au mai avut ca urmare o scurta discutie chiar draguta cu alta amica, alta persoana despre care nu stiu foarte multe si totusi mereu am avut o parere buna despre ea. ne leaga o persoana ce odata pentru mine a insemnat la fel de mult cum proabil inseamna astazi pentru ea. fara aceasta circumstanta, discutia niciodata nu ar fi avut loc.
plecarea departe de casa a creat si ea circumstante care sa-mi aduca multe intrevederi cu persoane cu care in mod normal poate nu as fi avut niciodata ocazia sa ies la un suc. nu pentru ca nu mi-ar fi facut placere, ci pur si simplu pentru ca am fi stiut amandoi ca aflandu-ne in acelasi oras (in cazul in care nu plecam) ar fi putut exista mereu ocazia (de care in mod curios niciodata nu profitam in circumstanta cand stim ca ocazia e mereu acolo).
circumstantele schimba totul. de multe ori m-am intrebat ce ar fi reiesit dintr-una sau alta relatie daca altele ar fi fost circumstantele. fara sentiment de nostalgie sau dorinta de a reveni la vreuna din ele, totusi am fost curioasa sa-mi imaginez cum ar fi decurs tocmai in alte circumstante, fara prezenta sau lipsa unor persoane, la un alt moment in timp, la un alt grad de maturitate si astfel eventual compatibilitate. sa privesc oare totul prea idealist? se spune ca daca odata nu te-ai inteles, inseamna ca mereu asa va ramane. sa fie oare asa?... cred ca nici nu as prea vrea sa aflu.
circumstantele te fac sa privesti oamenii altfel, o simpla schimbare sau intamplare iti poate modifica atitudinea si chiar relatia cu tocmai aceasta persoana. o anumita circumstanta iti poate aduce o revelatie la care nici nu te asteptai, poate provoca momente cu si sentimente pentru aceasta persoana, pe care niciodata nu ti le-ai fi imaginat, te pot catapulta in al noualea cer sau din contra in cele mai adanci stari de insatisfactie.
circumstantele de fapt sunt totul. aceleasi cuvinte rostite in doua circumstante diferite pot fi interpretate complet diferit. circumstantele le pot intari sensul si continutul, le pot conferi intensitate sau umor, dar de asemenea le pot conferi un statut de vorbe goale, le pot lasa sa para cinice sau rautacioase.
circumstantele de multe ori ni le cream si singuri. nu intotdeauna, dar de cele mai multe ori. de aici ajung oarecum la un raspuns la intrebarea daca circumstantele ne fac alti oameni. noi, prin felul nostru cream circumstantele care ne caracterizeaza. daca am fi fost alti oameni, una sau alta circumstanta, situatie nu ar fi fost provocata. personalitatea noastra naste circumstante, noi nastem intamplari ce se profileaza prin aceste circumstante iar circumstantele si intamplarile la randul lor ne influenteaza personalitatea.
o treaba cam intortocheata, circumstantele astea...

bitter sweet

back on planet earth after riding some pink clouds. back after forcing myself off the pink cloud. ouch! falling from that cloud is pretty painful.
forcing myself not to fall back in old patterns. it's always the old patterns. why do we fall back in old patterns? forcing myself to keep all to myself. forcing myself not to care, not to worry, not to think. forcing myself to look beyond my first impression. forcing myself to get over the doubts.
useless forcing?
forcing myself to keep going, forcing myself to shut my eyes, forcing myself to sweeten the bitter taste. forcing myself not to exaggerate. forcing myself not to show how i feel. forcing myself not to think of myself as blind. forcing myself to be comprehensive. forcing myself to be patient.
forcing myself to sleep. useless forcing?
forcing myself not to ... do the same mistakes. forcing myself in a complete useless way. forcing myself to understand. forcing myself to sleep. really should get some sleep.
forcing myself to end this useless post. forcing myself to see a logic in what i just posted.
o insiruire fara legatura si fara logica a unor idei. asa cum vin in minte, fara ca un gand sa-l intrebe pe celalalt daca exista vreo legatura intre ele. fara sa traga un bilet cu un numar, pentru a fi aranjate intr-o ordine inteligibila.

moments...

in dimineata asta m-am trezit intr-un good mood fantastic... poate pur si simplu pentru ca 2h 3/4 de somn sunt mult mult mult mult prea putin... sau... sau... sau...
life is nicer than ever, people are nicer than ever, moments are nicer than ever.
amazingly, sometimes a few moments mean more than one could have imagined. sometimes short moments mean more than long moments.
remember when u told me: "e clar ca au influenta multe melodii in randurile tale"?
more than u think and not just in these rows.
"and so it is [...]
i can't take my mind of you..." :*
you are nicer than ever.

virtualitate

"generatia mirc" sau "generatia internet", that's what they use to call us.
do we want to be called like that? do we want to be like that?
do i want to be part of that?
de cateva saptamani chiar ma preocupa gandul asta. unde trebuie pusa o limita cand vine vorba de virtualitate?
plecand undeva departe ym & co. probabil ca m-au salvat de la solitudine. sau poate m-au impins chiar acolo, in solitudine, desi nu fizica si nu perceptibila la prima vedere.
la prima vedere: messengerul, o binecuvantare. e atat de simplu sa iei legatura cu cineva. pui mana pe mouse, selectezi unul din smiley-urile galbene cu numele dorit alaturi... and you are talking. nothing easier than that!
ym deschide calea catre unele subiecte pe care nu le-am aborda in viata nevirtuala. subiecte despre care ne este greu sa vorbim, subiecte care ne provoaca frica de timbrul vocii ceiluilalt, de privirea pe care ne-o va arunca, eventual, daca nu reactioneaza cum ne-am dori.
intr-adevar, cand sunt reactii nedorite binecuvantam messengerul. binecuvantam faptul ca virtualitatea ne da curaj ca si cum am fi baut cateva paharele de tarie. binecuvantam ym ca ne salveaza de la sentimentul acela neplacut, cand simti ca-ti stoarce cineva stomacul, ca ti se innoada limba, cand nu mai auzi nimic decat "zgomotul" propriei inimi care acopera toata culisa de sunete din jur, momentul cand creierul parca se hotaraste "i switch myself off now" si nu mai esti in stare sa gandesti limpede.
in acelasi timp metoda asta de a ne proteja de teama de reactie a celorlati, privit aprofundat, ne impinge sa nu mai fim in stare sa comunicam cu oamenii. ne dezvatam sa le citim fata, ne dezvatam sa fim curajosi, ne dezvatam ca sunt clipe in viata prin care trebuie sa trecem. ne dezvatam sa fim deschsi in viata reala, ne dezvatam sa fim naturali.
tocmai acestea sunt lucrurile care ne imping spre solitudine. numai in viata reala, vazand chipul celuilalt, sesizand glasul puternic sau innabusit, ascultand respiratia, privind mimica si gestica interlocutorului se stabilesc relatiile cu adevarat stranse.
cu cat ne afundam in virtualitate devenim niste incapabili, niste oameni stapaniti de teama in viata reala, cu cat vorbim mai mult pe ym vom putea impartasi din ce in ce mai greu trairile cu cei din jur. solutudine.
cate clipe au trecut pe langa noi cu virtualitatea asta... de cate momente din viata reala pot sa-mi amintesc cu atata placere, sa resimt exact secundele acelea de teama, sentimentul incredibil de placut cand totul sfarseste mult mai bine decat in scenariul negrul pe care mi la-m facut. cu cata placere imi amintesc de vocea interlocutorului meu, de zambetul "ne-galben" pe care mi l-a oferit atunci cand i-a placut ce a auzit. cu cata placere imi amintesc de frazele fara logica, de cuvintele stalcite de emotie, care constituie unele din amintirile cele mai frumoase de care am avut parte. cu cata placere imi amintesc de o atingere de mana care mi-a luat orice teama de a rosti ce simt sau ce gandesc. cu cata placere imi amintesc de morfoza privirii interlocutorului dintr-una timorata intr-una calda, blanda si usurata cand eu la radul meu am facut un asemenea gest.
cum sa renuntam la toate aceste clipe doar pentru a ne scuti de teama incipienta, care dureaza cateva minute? cum sa renuntam la niste amintiri pe care stim ca internetul nu ni le va putea oferi niciodata?
si in general dar mai ales cand e vorba de momente de bucurie imi vine sa blestem ym. de multe ori mi-as fi dorit ca discutia sa fi fost purtata daca nu fata-n fata macar prin telefon. de multe ori am regretat ca am ales calea virtuala si m-am privat astfel de amintiri si trairi coplesitoare.
am stat prea mult pe ym, am ajuns sa ma dezvat sa dau un telefon. primul gand este sa ma uit in lista cu fetze galbene si sa incep o abordare virtuala. ma trezesc cu ym si ma duc sa dorm cu ym, ym is all over the place, all the time, at any hour. prea multa dependenta de acest program cu fetze galbene.
no, i don't want to be part of the internet generation. not in such addictive way.
good old phone, good old pub, good old sofa to sit on with someone, i want to be your friend again.

soap bubbles

soap bubbles shimmering in the orange street lights of pinkville. one sharp pin is running through the streets as well. don't touch the bubbles, let them be!

10hrs away from pinkville

day X came, finally!!!
mai sunt doar 10 ore si 320 de mile [edit: am aflat in timpul zborului ca de fapt sunt 720 lol, deci rectific: 720 de mile] de parcurs si voi respira aer pink.
la ora 16:45 e avionul, acum e 9... ce mai e de facut, ce mai trebuie impachetat, nu e timp, nu e timp!!! sa nu uit nimic, aoleu xerox, cu ce ma imbrac si ce iau cu mine in primul rand!?!?!?
of abia la 16:45 e avionul, mai sunt 7 ore... prea multa nerabdare, minutele se scurg prea incet, timpul trece prea greu...
uuuh, ce ciudat e sa ai senzatia ca nu ai timp deodata cu dorinta ca timpul sa treaca mai repede...

pinkville, can't wait to see you!

puzzle of joy

in ultimile zile mi-au trecut atatea prin cap... nici nu stiu ce e mai demn de mentionat in aceste randuri, imposibil sa ma hotarasc. seems like this might become a long post! :)
always wondered why sometimes we're so damn pessimistic and the other time incredibly optimistic.
always wondered what it is what gives us joy.
the joy of living. declansata la mine in momentul de fata de un lucru, un moment, un cuvant, o intamplare pe care nici nu o pot palpa. sunt toate undeva acolo, intangibile si totusi mereu prezente.
how come joy comes so unexpectedly sometimes?
in ultimile cateva luni am simtit ca mi-am schimbat radical atitudinea fata de viata... si parca inca tot sunt pierduta in vartejul asta de evenimente neprevazute, ametita, purtata undeva necunoscut si astept cu curiozitate si nerabdare sa aflu destinatia. vartejul asta, format exact din momente, actiuni, cuvinte, intamplari, ba chiar o sumedenie de persoane si constatari mi-a readus bucuria de a trai. sentimentul ca da, i know what i want and finally i want something and not just do things because i have to.
uneori exista oameni care te molipsesc cu cheful lor de viata, cu sociabilitatea lor, cu entuziasmul si elanul cu care abordeaza ziua ce va urma. having someone like that around gives me joy and makes me hope that i can return joy, changing that other person's life just as that person did with mine.
cat de bine este sa-ti dai seama... ca de fapt u have everything u could wish for. u have wonderful people around u, caring, nice, lovely, attentive, sensitive, open, always listening and always there. yes, that's what one would specifiy in one word as: friends. and yes my friends, i really love u guys. can't even say it enough times. you are one piece of that whirl that gives me joy. thank u!
cu cat inaintez mai mult in subiect imi dau seama ca acest vartej e ca un puzzle compus din nenumarate bucatele pe care le colectam in fiecare zi, pana cand va veni momentul cand nu vor mai fi zile. unii oameni colecteaza mai multe bucatele, altii mai putine in tot acest timp. sunt ani cand numarul bucatelelor creste exponential, altii in care abia reusim sa nu ne lasam orbiti de pesimism, impotrivind cresterea.
nu mai ramane decat sa incepem sa asamblam ce am colectat! :)

damn amazing!!!

sitting here in front of my laptop... ear plugs... volumul la maxim... sunt again uimita how damn amazing music can be!!!
de unde ziua parea sa sfarseasca intr-un reeeeally baaaaaad mood... it did not!
thanks for getting me out of that bad mood jar and thanks for music supplies! (yes, i mean you :) )
damn damn damn amazing, this music! what whould life be without it... listen to the sound of the electric toothbrush in the morning instead of great music beats... no way, not with me! :D

grey

era odata o melodie... ceva cu "we are living in a [...] world"... lol, cred ca era de o formatie cam distrusa pe nume modern talking... eh, melodia asta este bine adaptabila la viata mea:
"we are liiiiving in a greeeey world" :) ... is grey good? for now, probably yes!
sa privim totusi acesti gri cu optimism: sa ne bucuram de libertatile pe care ni le ofera si de imprejurimile pe care le usureaza simtitor. no cioburi, no kawoom.
who needs pink clouds when there are grey ones?! hihihi...

d.e.a.d.

ce sa faci cand ai impresia ca orice ai face e prost...?
prea mult stres, prea multe examene si prea multe intrebari pe capul meu in ultima vreme...
ce sa faci cand parca ai ales albastru pentru ca asta e ce crezi ca te-ar face fericit si stii ca asta va face pe altcineva foarte nefericit... si stii ca mai e un pic si bomba careia ai de gand sa-i tai firul rosu va face kawoom? ce sa faci cand in explozia asta mai sunt amestecati alti oameni fara nici o vina... oameni care te-au tratat ireprosabil si cu care parca nu mai esti in stare sa dai ochii...
ce faci cand sentimentul de culpabilitate iti da o palma usturatoare dar tu nu ai vrea sa renunti la ceea ce vrei? tu vrei albastru... si toate cioburile rosii se vor sparge in capul tau... nu vrei rosu pentru ca ai trai intr-o incercare de autoconvingere care va da gres... ai continua ceva ce oricum consideri fara rost... si in plus.. i really like blue!
ce te faci daca alegi albastru si de fapt ai ales degeaba pentru ca alegerea nu e numai in mainile tale... oare celalalt ce alege intre alb si negru? albastru cu alb oare e o combinatie buna?... hopefully yes. but... what if blue chooses black? what then?!
oare cum sa faci sa suporti taieturile cauzate de toate acele cioburi...? si parca ai da orice sa le deviezi traiectoria, ba mai degraba ai incerca din rasputeri sa eviti ca ele sa-si piarda statutul de "intreg" si sa "degenereze" in cioburi dar fara a renunta la ceea ce vrei... damn, how do i do that?...
albastru... albastru... albastru...

Where do you want to go today?

Da...da... Ce frumos era vechiul slogan inventat de Microsoft pentru a-si promova msn Search acum cativa ani buni... "Where do you want to go today?"

As vrea si eu un Search din-asta inteligent... Un fel de Oracol Suprem, Magic Search...
Un Search Tool care sa ma cunoasca in intregime... doar sa accesez pagina si automat sa stie where I want (should?) go.
Sometimes it's hard to figure it out by yourself.
Still wish I had that Magic Search Bar... to know where I want to go on each and every single day.

What's with those names anyway?!

Amintindu-mi de vremuri demult apuse imi zboara prin minte un nume.

Ce-i si cu numele astea?!

Cum e posibil ca un simplu nume sa trezeasca atatea ganduri?... Nu legate de persoana, ci insusi de nume!
Oare nu este ciudat cand te izbeste constatarea "Omul asta are un nume de parca ar fi personajul unui roman!"? ...M.G. ...Ce ne facem cand persoana reala insa parca e exact opusul? Hm... nevermind that...

Uneori ma uit la fatza unei persoane si parca-mi vine sa spun "Tu ai fatza de ...Cristina | Maria | Andreea!" sau... "Parca tu nu arati deloc a Mihai | Alex | Cristi!"...

How come that names have a face... ?

Despre orgolii si paranoia

Tocmai ma incearca un sentiment ciudat. Intentionez sa-i dau o forma scrisa, insa gandurile mi se scurg printre degete, pe langa tastatura, printre taste, pe sub taste precum o farmitura cazuta accidental dintr-un sandwich in care ne-am infige cu pofta...

De ce gandim atat de mult?
De ce nu avem rabdare ca lucrurile sa se intample de la sine si avem mereu senzatia ca trebuie sa actionam, sa spunem ceva, orice, numai sa nu ne petrecem timpul singuri cu noi insine si ceea ce ne preocupa...?
Sa fie oare orgoliul un motiv?
"Orgoliu"... "paranoia"... doua cuvinte pe care nu dorim sa le auzim alaturi de propriile noastre nume din cauza conotatiei negative ce-o poarta.
Orgoliile sa trezeasca paranoia?! Sau eventual tocmai invers...?!
Indubitabil este ca nu suportam sa traim cu incertitudini. De ce revenim uneori asupra acestor senzatii neplacute si... oare este doar paranoia sau avem un al 6-lea simt, suntem oare fiecare in sinea noastra un mic Sherlock Holmes atunci cand ne pasa cu adevarat... si de ce trebuie sa scobim mereu dupa o latura negativa?
De ce vrem sa inlaturam orgoliile, constienti ca nu ne fac bine si totusi nu putem?
De ce ne agatam cu dintii de ceea ce ne inchipuim a fi onoarea noastra?
De ce unii oameni trezesc orgoliul in noi si altii nu?
De ce suntem uneori atat de nesiguri? Sa fie totul in capul nostru (paranoia!)... sau cei din jurul nostru chiar ne dau motive de indoiala? Oare noi la randul nostru dam motive de indoiala altora?
De ce mereu dupa "ochelarii roz" urmeaza o serie de indoieli, mai mult sau mai putin justificate?

Oare eu sunt singura care... ... ... ...?

Intrebarile mi se plimba prin cap si parca fiecare pas al lor provoaca un ecou ce le returneaza inmultite si agravate.

What to do? (revenim deci involuntar la ideea cu actionatul...)

Si totusi... De ce nu putem sa ne oprim sa ne gandim... ?
Maybe it's just our human nature and the need to have it all under control...

Blog or no blog...?

Peste tot unde te uiti: blog, blog, journal, journal... de fiecare data stateam si ma gandeam “oare ce ai putea scrie intr-un blog incat sa fie de interesul lumii...? la ce folos...? oare sunt in stare sa-mi exprim gandurile intr-un format atat de restrans?“. Pierduta prin paginile lumii virtuale, ale hi5-ului, yahoo 360-ului si blogspot-ului am inceput sa citesc gandurile unor prieteni. Cu stupoare trebuie de fiecare data sa constat ca nu sunt singura cu situatiile mele, gasesc paralele… si sunt impresionata.

Rosu? Albastru?

Iata ca asa mi-am gasit motivatia sa incep si eu sa scriu. Sa fie oare loss of time? Only time will tell…